Postări pe Blog   |  Despre zonele de campare și de pescuit sportiv în Delta Dunării

Despre zonele de campare și de pescuit sportiv în Delta Dunării

Am citit toate comentariile , și voi încerca să răspund întrebătilor care-au venit de la voi, cei care ați început să vizitați în mod constant spațiul acesta de dialog și dezbatere. În primul rând mă bucur tare mult pentru faptul că subiectele nu sunt abordate cu încrâncenare, așa după cum am văzut că se întîmplă de multe ori în postările de pe paginile persoanelor cu funcții publice. Apoi vreu să mulțumesc tuturor celor care apreciază munca și acțiunile mele.

Lucian

Și acum, referitor la activitatea de pescuit sportiv:

Aveți dreptate, toate nemulțimirile sesizate sunt fondate dar nu este deloc simplu să gestionezi o anume situație de fapt în doar câteva luni de activitate, când tot felul de „reglementări”, chiar așa cum spuneți voi, scrise de multe ori pe genunchi din cine știe ce birou de la mezaninul vreunei instituții, nu au creat mediul necesar desfășurării unei activități normale de pescuit sportiv în Delta Dunării. Așa după cum se întâmplă în toată lumea civilizată. Cu locuri de campare bine delimitate și amenajări minime, în conformitate cu statul arealului deltaic.

Pot să vă spun că acesta este unul dintre primele proiecte pe care le-am analizat și am propus câteva chestiuni de maximă urgență. Și mă refer la faptul că am demarat discuții cu primăriile din deltă pentru stabilirea la nivelul fiecărui teritoriu administrativ (în intravilan sau extravilan, dar și în spațiile limitrofe) a unor zone de campare și de pescuit sportiv. Am discutat cu primarii, cu agenții economici, cu structurile asociative de pescari…

Nimeni nu s-a opus dar nici nu am văzut un entuziasm debordant pentru demararea unor astfel de proiecte, astfel încât am hotărât la nivelul Rezervației Biosferei Delta Dunării ca până-n luna septembrie a acestui an să avem finalizate studiile de fezabilitate privitoare la stabilirea acestor locuri și la necesarul lor de dotare. Știu că  deja vă enervează când auziți de „studiu de fezabilitate” dar altfel nu se poate. Așa spune legea și nu am cum să „ard” etapele deși mie-mi place să derulez lucrurile mai rapid și mai eficient.

Deasemenea, amînaintat o propunere de reglementare prin Hotărâre de Guvern și prin Planul de Management al RBDD a statutului unor astfel de zone cu destinație exactă de „zonă de campare pentru pescuitul sportiv”.

Pregătim deja cererea de finanțare pentru un proiect integrat prin Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime (prin ITI Tulcea) privind „Locurile pentru pescuit de agrement și de campare” pe întreg teritoriul deltaic, transferate în administrarea entităților publice locale cu dotările corespunzătoare și condițiile impuse prin autorizația de mediu eliberată de ARBDD.

Nu place nimănui felul în care iubitorii de pescuit sportiv sunt nevoiți să se așeze de-a lungul canalelor sau în zone strict protejate de unde sunt alungați și mai sunt și amendați de agenții ecologi (în conformitate cu legile în vigoare). În același timp, facem cu toții o proastă impresie, mai ales turiștilor străini dar nu numai, atunci când semeni de-ai noștri lasă în urmă grămezi întregi de gunoaie după ce trag câte-o „chindie” cu decibelii la maximum și cu tot felul de muzici care mai de care mai…exdotice.

Și toate aceste întâmplări, tot mai rare și mai izolate (sper), se desfășoară în vecinătatea oamenilor care vin în deltă să se relaxeze într-un loc unic în Europa tocmai datorită varietății de ecosisteme, a frumuseții și a liniștei pe care o oferă cu atâta generozitate natura.

Nu știu dacă ați primit răspunsurile pe care le așteptați, dar, rezumând, pot să vă spun că, în ceea ce mă privește, voi face toate demersurile necesare astfel încât până-n toamnă să fie amenajate măcare o parte dintre aceste locuri de campare pentru pescuit sportiv.

Dacă aveți propuneri pentru ca proiectul nostru să fie mai generos pentru iubitorii de pescuit sportiv dar în deplină armonie cu natura, aștept comentariile voastre.

Distribuie postarea

Google1

3 Responses to Despre zonele de campare și de pescuit sportiv în Delta Dunării

  1. Pingback: Zonele de campare in Delta Dunarii 2015 -Blog Info-delta.ro

  2. Pingback: Restrangeri severe ale zonelor de campare in Delta Dunarii 2015 - Infopescar.Tv

  3. Olinciuc Catalin Răspunde

    9 iunie 2015 at 19:26

    Dl. Lucian,dupa o saptamana de munca cu praf,gaze de la asfalt si o groaza de nervi,vreau si eu sa ies cu Zizi pe malul dunarii la pescuit si relaxare cu cortul.Am toate actele necesare.Ar trebui facut ceva pentru localnicii care ies pentru 1-2 zile pe malul dunarii.Imi place sa fie curat unde stau si imi place linistea.Muzica in delta dunarii ar trebui interzisa.
    La multi ani! si numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>